Cătina sau Cătina de râu (Hippophae rhamnoides) este o specie rustică, întâlnită frecvent în zonele de deal și de munte din România.
Crește și se dezvoltă pe terenurile sărăturate, acide sau nisipoase, rezistă la ger, secetă și vânt. Poate ameliora terenurile erodate și fixează versanții sau taluzurile.
Fructele de cătină conțin cantități mari de vitamine și elemente nutritive indispensabile organismului uman (A, B1, B2, B6, B9, E, K, P, F) și din acest motiv cătina este utilizată în industria farmaceutică și alimentară.
Cătina este un arbust fructifer care, în condiții naturale, crește sub formă de tufă, cu o înălțime cuprinsă între 1,5 și 5 m.
În zonele cu climat aspru (altitudini mari sau zonele aride) această plantă crește sub forma de tufă târâtoare.
Este o plantă unisexuat dioică. Plantele bărbătești sunt mai viguroase, creșterile anuale sunt mai lungi, au o culoare mai închisă, iar mugurii sunt vizibil mai dezvoltați. Florile bărbătești se formează pe ramurile anuale și sunt organizate în formațiuni numite conuri, de culoare brună. Acestea înfloresc mai devreme decât plantele femeiești.
Plantele femeiești înfloresc odată cu apariția frunzelor, iar florile sunt grupate în inflorescențe de tip racem. Mugurii femeiești sunt mai compacți și sunt dispuși mai rar pe ramuri. Perioada de înflorire este cuprinsă între martie și aprilie. Polenizarea se realizează cu ajutorul vântului, din acesta cauză, în plantație, raportul dintre plantele bărbătești și cele femeiești este de 1:8.
Tulpina arbustului este verzuie și netedă, iar cu timpul se închide la culoare. De asemenea, cătina prezintă numeroși spini, ascuțiți și foarte rezistenți, prezenți pe toate organele vegetative ale plantei.
Frunzele sunt mici, dispuse altern și sunt acoperite cu solzi de culoare cenușie.
Sistemul radicular este bine dezvoltat, atât pe verticală, cât și pe orizontală și are capacitate de drajonare.
Cătina albă înflorește în perioada aprilie-mai, când temperatura medie din timpul zilei este de 12-15°C și se desfășoară pe o perioadă de 15 zile. Maturarea fructelor începe în luna august, în primele săptămâni. Fructele se îngălbenesc, iar semințele sunt complet formate și sunt capabile să germineze. Culoarea pieliței și a pulpei se intensifică, fructele cresc în volum. La sfârșitul lunii septembrie, începutul lunii octombrie, fructele ajung la maturitate optimă. În plantații, cătina albă intră pe rod din cel de-al treilea an.
În privința temperaturii, cătina este puțin pretențioasă, suportând temperaturi joase de până la -35°C, raportându-se cazuri de supraviețuire chiar după geruri de -40°C. Aceeași rezistență o manifestă și la temperaturi pozitive excesive, la temperaturi la nivelul solului de până la +45°C.
Cătina are însă nevoie de foarte multă lumină, producția optimă se obține în zonele în care planta este expusă direct la soare, pe toată perioada zilei.
Față de umiditate, cătina se adaptează foarte ușor, rezistând la cele mai cumplite secete din zona temperate, dar și la inundațiile temporare.
Cătina este un arbust adaptabil până la extrem, pe orice tip de sol, pe terenuri uscate, prundișuri, dar și pe cernoziom și soluri brun-roșcate. Uimitor, cătina crește chiar și pe soluri sărăturoase, pe care alte specii nu se pot dezvolta.
PLANTAREA
Perioada optimă de plantat este toamna, în cursul lunii octombrie. Dacă din anumite motive plantarea nu se poate realiza toamna, acesta operațiune se poate realiza și primăvara devreme.
Distanțele de plantare se aleg în funcție de tehnologia de cultură aplicată plantației. După stabilirea schemei de plantare, se realizează pichetarea terenului, operațiune ce constă în marcarea printr-un țăruș a poziției fiecărei plante pe teren. Pichetarea terenului trebuie să țină cont de raportul dintre plantele mascule și cele femele de 1:8.
Următoarele etape sunt reprezentate de săparea gropilor și plantarea propriu-zisă. Gropile trebuie să aibă dimensiunea de 40 x 40 x 40 cm.
Înainte de plantare se realizează fasonarea rădăcinilor, cu scopul de a înlătura porțiunile vătămate și de a netezi rănile de pe rădăcină. Rădăcinile moarte se înlătură complet, iar cele vii se scurtează la 20-22 cm. După fasonare, urmează mocirlirea rădăcinilor.
Plantarea se realizează astfel încât rădăcinile să fie așezate răsfirat în groapă, iar planta trebuie să fie în poziție verticală.
În primii doi ani de la plantare trebuie acordată o atenție deosebită întreținerii solului din plantație. Plantele tinere de cătină sunt foarte sensibile la îmburuienare, prezența buruienilor afectându-le grav creșterea și dezvoltarea.
După această perioadă (doi ani) rădăcinile plantelor de cătină încep să formeze nodozitățiile, ce vor capta azotul din atmosferă și îl vor pune la dispoziția plantelor. Arbuștii au nevoie de acest element pentru realizarea proceselor de creștere, dezvoltare și fructificare. Începând cu cel de-al treilea an, plantația are nevoie de fertilizare suplimentară.
Tăierile reprezintă o lucrare importantă în tehnologia de cultură a cătinei. Aceste lucrări au ca scop formarea coroanei, favorizarea fructificării și permit realizarea lucrărilor de întreținere și recoltare mult mai ușor. Cătina suportă bine tăierile și se poate conduce sub diferite forme.
Tăierile se realizează anual, deoarece formațiunile de rod migrează spre exteriorul coroanei, iar plantele se degarnisesc rapid. Tăierile se realizează odată cu recoltarea fructelor, iar dacă este necesar, se definitivează în perioada de repaus vegetativ.
Începutul coacerii este marcat de intensificarea culorii, când fructele capătă culoarea caracteristică soiului, fiind mai tari și rezistente la crăpare.
În general, momentul când toate componentele biochimice ating valoarea maximă (maturarea deplină) corespunde calendaristic cu sfârșitul lunii septembrie – prima jumătate a lunii octombrie.
