Descriere
Manganul este un element chimic cu simbolul Mn și numărul atomic 25.
Unii compuși ai manganului erau cunoscuți încă din preistorie.
Au fost descoperite picturi vechi de 17.000 de ani realizate cu pigmenți pe bază de bioxid de mangan.
Egiptenii și romanii foloseau compuși ai manganului la fabricarea sticlei, fie pentru a o colora, fie pentru a o decolora.
De asemenea, în minereurile de fier folosite de spartani se găsea și mangan, iar unii cercetători susțin că duritatea excepțională a oțelurilor spartane se datorează realizării accidentale a unui aliaj fier-mangan.
În secolul 17, chimistul german Johann Glauber a obținut pentru prima oară permanganat, un reactiv chimic des utilizat după aceea.
La mijlocul secolului 18, bioxidul de mangan se folosea la obținerea clorului (care rezulta prin reacția dintre bioxidul de mangan și acidul clorhidric sau dintre bioxidul de mangan și un amestec de acid sulfuric diluat și clorură de sodiu).
Chimistul suedez Scheele a fost primul care a identificat manganul ca element chimic separat în 1774, iar colegul său, Johan Gottlieb Gahn a obținut în același an noul element în stare pură prin reducerea bioxidului de mangan cu carbon.
La începutul secolului 19 au început cercetări privind folosirea manganului la obținerea de oțeluri.
În 1816 s-a constatat că adăugarea de mangan la fier îl făcea mai dur, fără a-l face și mai fragil.
În 1837 James Couper a descoperit o legătură între expunerea prelungită la mangan, în mine, și o formă a bolii Parkinson.
În 1912, în SUA a fost brevetat procedeul de acoperire electrochimică a armelor de foc cu
fosfat de mangan pentru protecția împotriva ruginii și a coroziunii.
Originea numelui “mangan” este complexă.
În Grecia Antică, existau două minerale negre din zona orașului Magnesia numite ‘magnes’, dar se considera că difereau ca sex.
Magnes-ul masculin atrăgea fierul și este ceea ce se cunoaște astăzi sub denumirea de magnetit.
Magnes-ul feminin, magnesia, nu atrăgea fierul, fiind folosit pentru decolorarea sticlei și este ceea ce se numește azi piroluzit, bioxid de mangan.
În secolul al 16-lea se făcea o distincție între magnesia negra (piroluzitul) și magnesia alba, un alt minereu din zona Magnesiei (de fapt oxid de magneziu).
Italianul Michele Mercati a transformat denumirea de magnesia negra în “manganesa” iar metalul izolat ulterior din ea a primit denumirea de mangan.
Numele de magnesia a fost apoi folosit doar pentru magnesia alba și a dus la denumirea de “magneziu” pentru elementul izolat din ea.
Sulfatul de mangan, MnSO4 este utilizat ca adaos pentru îngrășăminte.
O deficiență de mangan în unele plante poate duce la deteriorarea aspectului lor, în special la legume și cereale.
Pentru a compensa această deficiență, în îngrășăminte se adaugă sulfat de mangan (MnSO4).
Manganul are rol stimulator în creşterea plantelor, în formarea florilor, în sinteza vitaminelor şi glucidelor.
Manganul favorizează înmulțirea bacteriilor din nodozități la leguminoase, precum și acumularea unei cantități mai mari de azot, prin activarea sistemului enzimatic, care catalizează reacția dintre hidroxilamină și derivații glutamici.
Carența de mangan
Se manifestă prin clorozarea frunzelor, uneori chiar şi necrozarea acestora.
Simtomele apar mai ales în perioadele cu umiditate excesivă.
Apare pe terenurile humificate, uşoare şi permeabile cu pH peste 6,5 până la alcalin, soluri turboase, acide cu amendamente exagerate de calcar.