Drechslera tritici repentis (Died.) Shoemaker, un patogen deosebit de agresiv al grâului

Fungul Drechslera tritici – repentis a apărut în culturile de grâu din vestul României de prin anul 2002, dar din cauza tabloului simptomatic asemănător cu al fungului Septoria nodorum, a trecut neobservat (datorită confuziei era raportat ca fiind Septoria nodorum).

Identificarea corectă și prima raportare cu privire la acest patogen în Câmpia Banatului a fost făcută de către Otilia Cotuna şi Gh. Popescu în anul 2007.
În anul 2008, Pop I. V. propune denumirea de „pătarea lenticulară a grâului”, dar simptomul lenticular este specific şi altor ciuperci [Pseudocercosporella herpotrichoides Fron. – pătarea în ochi a bazei tulpinii grâului; Rhincosporium secalis (Oudem.) J. Davis – pătarea brună a frunzelor şi tecilor de orz]. Tot în 2008, Otilia Cotuna şi Gh. Popescu propun ca boala să se numească „pătarea helminto – lenticulară” sau „helmintosporioza lenticulară a grâului”, denumire care elimină întrebarea „Despre ce boală este vorba, la grâu sau la orz?” (în cazul în care exprimarea se face numai prin denumirea populară).
Pe lângă grâu, ciuperca mai poate ataca orzul, secara, triticalele şi multe alte poacee din păşuni şi fâneţe (pirul, obsiga, golomăţul etc).

Cum recunoaștem acest patogen?

Simptomele macroscopice sau externe apar prima dată pe frunzele bazale, sub forma unor puncte sau pete mici, circulare, de culoare maro – deschis. Aceste pete sunt rezultatul infecţiilor primare, care au loc de regulă în lunile aprilie – mai. Cel mai mare pericol de infecţie este la grâul care s-a cultivat după grâu, datorită resturilor vegetale care rămân la suprafaţa solului. Frunzele bătrâne sunt primele infectate sau predispuse la infecţie.
Pe măsură ce patogenul evoluează, petele capătă o formă ovală sau lenticulară, au culoare maro – deschis şi sunt înconjurate de un halou gălbui (rezultatul infecţiilor secundare) – Schilder şi G. Bergstrom, 1993; Otilia Cotuna, Gh. Popescu, 2008. În condiții favorabile de climă (nopţi umede şi calde), petele cresc în dimensiuni, se unesc iar pe frunze apar pete mari, cu aspect neregulat, la care se mai observă punctul iniţial de infecţie (aspect de necroză). Frunzele puternic atacate se usucă începând de la vârf. În faze avansate de infecţie, haloul sau zona clorotică din jurul petelor nu se mai observă (P. Wolf, 1991). Pentru evitarea punerii unui diagnostic greșit (risc de confuzie cu Septoria sp.), petele trebuie atent analizate pentru a vedea dacă pe ele apar suporţii negri ai sporilor. La mostrele colectate din câmp, conidiile nu se observă imediat, de aceea este necesară incubarea pe hîrtie umedă [H. Maraite şi col., 1998; Otilia Cotuna, 2007].

• 

• 

• 

• 

Simptomele macroscopice ale bolii apar de obicei în patru etape:

• Stadiul de pată, când pe locul de infecţie iniţial după două zile apare o coloraţie închisă la culoare;
• Pată înconjurată de cloroză – apare la 4 – 6 zile după infecţie;
• Necroza – apare la 6 – 8 zile de la infecţie iar clorozele se transformă în necroze şi în paralel începe sporularea;
• Colapsarea frunzelor – frunzele sunt afectate în întregime iar sporularea este maximă.

Ce trebuie să știe fermierii despre acest patogen pentru a preveni infecțiile?

Fungul trăiește în mod saprofit pe resturile vegetale ale plantei gazdă, care constituie sursa principală de inocul primar. Pe paiele care rămân pe sol peste anotimpul de iarnă se formează pseudoteciile (forma telomorfă sau sexuată) cu asce şi ascospori. Ascosporii devin maturi primăvara, când sunt eliberaţi din pseudotecii în condiţii de umiditate, pe timp de noapte. Ei sunt responsabili de realizarea infecţiilor primare. Emisia de ascospori este maximă în lunile martie – aprilie şi are loc în condiţii de umiditate (şi roua este suficientă). Ascosporii sunt eliberaţi din asce la distanţe mici (se pot deplasa), de câţiva centimetri, spre deosebire de conidii care pot fi propagate pe distanţe mai mari cu ajutorul vântului (R. G. Rees, G. J. Platz, 1992; T. D. Murray şi col., 2009).
Conidiile produc infecţiile secundare care afectează frunzele din etajele superioare (astfel apar şi pagubele în recoltă). Conidioforii se formează pe timp ploios iar conidiile în timpul nopţilor calde şi umede la suprafaţa necrozelor de pe frunze şi sunt diseminate de vânt către plantele sau frunzele sănătoase. Dispersarea conidiilor are loc în timpul după – amiezei. Conidiogeneza, după cum am arătat mai sus, are loc în timpul nopţii, când umiditatea este mai ridicată şi alte suprafeţe purtătoare de conidii sunt uscate (L. Francl, 1997; L. Francl, J. G. Jordahl, 1992; H. W. Platt, R. A. A. Morrall, 1980a, 1980b; R. A. A. Morrall, R. J. Howard, 1975).
Sporii anamorfi pot fi dispersați pe kilometri întregi şi chiar zeci de kilometri (diseminare anemochoră), în zilele calde şi secetoase la temperaturi de 21 – 230C (optim). Ei germinează şi infectează grâul în condiţii variate de temperatură (5 – 350C), când frunzele sunt umede o perioadă de timp specifică de aici și agresivitatea fungului.
O sursă de inocul importantă este miceliul din seminţele infectate. Miceliul se dezvoltă în condiţii de temperatură cuprinse între 5 – 350C (la fel ca şi conidiile). Boabele sunt infectate sau predispuse la infecţie mai ales atunci când frunza stindard este afectată de boală şi când umiditatea este mare în perioada înspicatului. De altfel, ele pot fi infectate oricând de-a lungul perioadei de vegetaţie, însă predispoziţia maximă de îmbolnăvire este în timpul înspicatului. La suprafaţa cariopselor infectate apare simptomul de „red smudge” sau pată roşie – M. McMullen, Tika Adhikari, 2009. Cercetările efectuate în ultimii ani în ceea ce priveşte epidemiologia acestei boli, arată că, efectele cumulate ale temperaturilor ridicate, umidităţii relative mari şi a duratei de umectare a frunzelor mai mare de 12 ore (precipitaţii, rouă) conduc la apariţia şi dezvoltarea patogenului Drechslera tritici – repentis (E. Duveiller, 2004). Dezvoltarea patogenului este optimă la temperaturi cuprinse între 20 – 280C. Boala este asociată de regulă cu câmpurile pe care o cantitate mare de paie rămân la suprafaţa solului (W. W. Bockus, M. M. Claassen, 1992).

Cum prevenim și cum combatem acest patogen periculos?

Măsuri profilactice
De obicei, helmintosporioza grâului este gravă în sistemele de cultivare în care lucrările solului sunt foarte reduse (no tillage) şi resturile vegetale rămân la suprafaţa solului, pe când în sistemele convenţionale boala este mai redusă din cauza îngropării resturilor vegetale. Se poate spune că, factorii care influenţează intensitatea atacului sunt: lucrările minime ale solului, irigarea, semănatul în afara epocii optime, fertilitatea scăzută a solului, monocultura (R. C. Sharma, E. Duveiller, 2003).
Prevenția constă în respectarea următoarelor măsuri agrofitotehnice: îngroparea resturilor vegetale sau arderea miriştii pentru reducerea sursei de inocul (J. A. Diehl şi col., 1982); utilizarea la semănat a soiurilor rezistente la boală este esențială; seminţele să fie libere de patogeni; tratarea seminţelor înainte de semănat; respectarea asolamentului (asolament cu alte culturi care nu sunt gazde pentru patogen; rotaţia culturilor de cel puţin 3 – 4 ani); evitarea monoculturii; evitarea irigatului în perioada împăierii – înspicării (E. Docea, V. Severin, 1990); respectarea epocii optime de semănat.

Măsuri chimice (curative)
Terapia chimică este dificilă atunci când infecţia s-a realizat deja, deoarece evoluţia acestei boli cu greu mai poate fi oprită de fungicide. Înainte de semănat se recomandă tratarea seminţelor cu substanţe pe bază de flutriafol, ipconazol, tebuconazole, difenoconazol, triticonazol și combinații (ex. procloraz+triticonazol) etc.
Fungul Drechslera tritici – repentis este greu combătut cu fungicide după ce frunzele sunt infectate. Este indicată aplicarea fungicidelor la apariţia primelor sporulări (stadiul EC 32 – 37). Deoarece sporularea are loc la suprafaţa necrozelor, analizele pentru stabilirea diagnosticului se vor face la frunzele bazale care de obicei sunt şi cele mai afectate (M. Kremer, G. M. Hoffman, 1993; J. Habermeyer, M. Gerhard, 1997).
Se recomandă ca tratamentele chimice să se efectueze în urma controlului fitosanitar al culturilor de grâu. Dacă se constată că sunt simptome, trebuie intervenit rapid pentru stoparea infecției, deoarece patogenul este destul de greu de ținut sub control din momentul în care infecția s-a realizat. În anii deosebit de favorabili, ciuperca și-a făcut apariția în culturi chiar din a treia decadă a lunii martie (în Banat). Fungicidele ce pot fi utilizate în combatere sunt: tebuconazol, propiconazole, clorotalonil, propiconazole + fenpropidin, picoxystrobin, azoxystrobin, metconazole, pyraclostrobin, epoxyconazole + pyraclostrobin, bixafen+tebuconazol, etc (Codexul produselor de protecția plantelor, 2017). Substanţele enumerate s-au dovedit a fi eficiente în combatere. În condiţiile actuale, specialiştii recomandă utilizarea cu prudenţă a pesticidelor, respectarea dozelor recomandate de producători şi reducerea numărului de tratamente.

Autor:
CSIII, dr. ing. Cotuna Otilia, SCDA Lovrin
Șef lucrări dr. ing. USAMVB Timișoara

Notă: Acest material nu poate fi reprodus fără acordul autorului. El poate fi studiat și distribuit de către cei interesați. Fotografiile sunt realizate la SCDA Lovrin și nu pot fi reproduse fără acordul autorului.

Bibliografie

1. Bochus W. W., Classen M. M., 1992 – Effects of crop rotation and residues management practices on severity of tan spot of winter wheat. Plant Dis., 76: 633 – 636.
2. Cotuna Otilia, Popescu Gheorghe, 2008 – Helmintosporioza lenticulară, o boală nouă la grâul cultivat în Câmpia Banatului, Rev. Sănătatea plantelor, 2008;
3. Diehl J. A., Tinline R. D., Kochhann R. A., Shipton P. J., Rovira A. A., 1982 – The effect of fallow periods on common root rot of wheat in Rio Grande do Sul, Brazil. Phytopathology, 72: 1297 – 1301.
4. Docea E., Severin V., 1990 – Ghid pentru recunoaşterea şi combaterea bolilor plantelor agricole, vol. I, Ed. Ceres, Bucureşti, 320 p.
5. Duveiller E., 2004 – Controlling foliar blight of wheat in the rice – wheat systems of Asia. Plant Dis. 88: 552 – 556.
6. Francl L. J., Jordahl Y. G.,1992 – Spike inoculation of durum wheat with Pyrenophora tritici – repentis and seed symptomology. Proceeding of the second International Tan Spot Worshop, Fargo, ND.
7. Francl L., 1997 – Local and mesodistance dispersal of Pyrenophora tritici – repent
8. Habermeyer J., Gerharg M., 1997 – Pilzkrankheiten und Schasymptome im Getreidebau, BASF, p. 41 – 45.
9. Kremer M., Hoffman G. M., 1993 – Effekte von Blattinfektionen durch Drechslera tritici – repentis auf den kohlenhydrat und stickstoffhaus halt von weizenpflanzen.
10. Maraite H., Di Zinno T., Longrée H., Daumerie V., Duveiller E., 1998 – Fungi associated with foliar blight of wheat in warm areas. In E. Duveiller, H. J. Dubin, J. Reeves & A. McNab, eds. Proc. Int. Workshop Helminthosporium Diseases of wheat: Spot Blotch and tan spot, CIMMYT, El Batan, Mexico, 9 – 14 Feb. 1997, p. 293 – 300.
11. McMullen Marcia, Tika Adhikari, 2009 – Fungal leaf spot Diseases of wheat: Tan spot, Stagonospora nodorum blotch and Septoria tritici blotch. PP – 1249 (revised), disponibil pe www.ag.ndsu.edu.
12. Morrall R. A. A., Howard R. J., 1975 – The epidemiology of leaf spot disease in a native prairie 11 Airborne spore populations of Pyrenophora tritici – repentis. Can J. Bot., 53: 2345 – 2353.
13. Murray T. D., Parry D. W., Cattlin N. D., 2009 – Diseases of small grain cereal crops, Manson Publising Ltd, London, U. K., 142 pp.
14. Platt H. W., Morrall R. A. A., 1980a – Effects of light intensity and relative humidity on conidiation of Pyrenophora tritici – repentis. Can J. Plant Pathol., 2: 53 – 57.
15. Platt H. W., Morrall R. A. A., 1980b – Effects of wind speed and humidity on conidiation of Pyrenophora tritici – repentis. Can J. Plant Pathol., 2: 58 – 64.
16. Pop I. V., 2008 – Identificarea şi recunoaşterea unui agent patogen deosebit de periculos al culturilor de grâu din România. Rev. Sănătatea plantelor, nr. 120, mai 2008, p. 8 – 9.
17. Rees R. G., Platz G. J., 1992 – Tan spot and its control – some Australian experiences. In L. J. Francl, J. M. Krupinsky, M. P. Mc.Mullen, eds. Advances in tan spot research, p. 1 – 15, NDSU Agric. Exp. Sta. Publ. 146 pp.
18. Sharma R. C., Duveiller E., 2003 – Effect of stress on Helminthosporium leaf blight in wheat. Pages 140 – 144 in: Proc. 4th Int. Wheat Tan spot and spot blotch Workshop. J. B. Rasmussen, T. L. Friesen and S. Ali, eds. North Dakota State University, Fargo;
19. Schilder A. M. C., Bergstrom G., 1993 – Tan spot. In S. B. Mathur & B. M. Cunfer, eds. Seedborne diseases and seed health testing of wheat, p. 113 – 122. Copenhagen, Denmark, Jordburgsforlaget;
20. Wolf P., 1991 – Biologie, epidemiologie, Schadrelevantz, konzeption für eine integrierte Bekämpfung von Drechslera tritici – repentis (Died.) Shoem., (Perfektstadium Pyrenophora tritici – repentis (Died.) Drechs., dem Erreger einer Blattfleckenkrankheit. Dissertation TU München;
    ***Manea Dan Nicolae et al., 2017 – Codexul produselor de protecție a plantelor omologate pentru utilizare în România, Editura Agroprint, Timișoara, 619 p.